|
Monografia
Comunei Luncavita
Manuscris
elaborat de Filip Trastau (Damian) - 1966
1.
Istoricul comunei
1.1.
Vechimea si originea denumirii comunei
Traditia
spune ca in vechime afara de Luncavita propriu-zisa ar fi fost si o Luncavita
Mica, asezata la sud-vest de Luncavita, pe marginea paraului ce coboara
de la Verendinul Mare si poenita pe locul numit Saliste, in actualul hotar
al satului Verendin. Mai tarziu locuitorii Luncavitei Mici s-au mutat
din aceasta vale, probabil din cauza unor inundatii provenite din ploi
torentiale, si s-au asezat mai spre deal unindu-se cu locuitorii Verendinului
de pe atunci. Deci Verendinul actual s-a format din vechii locuitori ai
Luncavitei Mici, probabil inundata, si locuitorii Verendinului de pe atunci.
Printre familiile care s-au mutat din Luncavita Mica in Verendin sunt
amintite: Sarga, din care se crede ca se trage famila Serengau, Vela transformat
in Velescu si Jurca, tansformat in Jurchescu, familii care formeaza majoritatea
satului Verendin.
Tot
traditia spune ca primele familii care apar la infiintarea satului Luncavita
(Mare) ar fi fost romani ortodoxi, care au venit sub forma de colonisti
din Oltenia, din apropierea actualului oras Cetate, de la locul numit
Valea Oii. Printre familiile stramutate se numara: Traisteu, transformandu-se
in Trastau, apoi Badea in Badescu, Vuc in Vuculescu, Serba in Serbescu.
Familiile Trasteu si Badea s-au asezat pe malul stang al paraului Luncavita,
iar celelalte familii s-au asezat pe malul drept al paraului. Sporirea
numarului de locuitori a dus ca mai tarziu, colonistii sa-si construiasca
o biserica din lemn la care veneau sa se roage si locuitorii satului Verendin.
Locul bisericii se numeste si acum "Biserica batrana".
Din
lucrarea lui Iosif Balan intitulata "Numiri de localitati",
la pagina 56/1898, aflam urmatoarele: "In partile sudice ale Banatului
spre nord de teritoriul Megiei (Mehadia) se afla un teritoriu muntos plin
de pasuni si chei. Acest teritoriu care cuprinde hotarele comunelor: Pirvova,
Lapusnicel, Petnic, Iablanita, Crusovat, Cuptoare, Mehadica, Verendin,
Luncavita, Cornea se numeste Craina, iar prin partea sudica a Crainei
curge raul Craiova". La
paginile
86 - 94 sunt insiruite numele comunelor existente pe acele vremuri, si
de aici aflam la pagina 90 despre originea denumirii Luncavita. Vechile
denumiri Lunca, Luncava, Luncavita, maghiar Kyslukavicza, sunt atestate
cu ocazia actelor de donatie facute de regele Ladislau I in anul 1440,
Episcopiei de Cenad cat si lui Ladislau, Temesely si Des, copiii lui Petru
sa fie introdusi in proprietatea comunelor Luncavita Mare, Luncavita Mica
si Criva Mijlocie, care se afla in cercul Mehadiei, asupra carora li s-a
facut o donatie noua. La 1447, guvernatorul Ioan Huniady reinoieste iarasi
aceasta donatie lui Temesely, Des si Ladislau .
Deci
despre actuala denumire a comunei Luncavita putem spune ca s-a schimbat
de-a lungul veacurilor aproximativ in urmatoarea ordine: Lunca la inceput,
apoi Luncava si Luncavita, maghiar Kyslukavicza. Denumirea de Luncavita
presupune ca deriva de la cuvantul slavon "Lunca".
1.2.
Prima mentiune documentara asupra comunei Luncavita
Despre prima
mentiune ducumentara asupra comunei Luncavita aflam de la istoricul maghiar
Pesty Frigyes. In carte sa intitulata "Istoria Banatului de Severin"
, tiparita la Budapesta in anul 1878, la pagina 300 vol.2 aflam urmatoarele
: "In vechime Luncavita, chiar Lunkawicza, langa Domasnea in judetul
Severin.... Regele Ladislau I lasa in anul 1440 Episcopiei de Cenad ca
pe Ladislau, Temesely si Des, copiii lui Petru, sa-i introduca in proprietatea
comunelor Luncavita Mare, Luncavita Mica si Criva Mijlocie, care se afla
in cercul Mehadia, asupra carora li s-a facut o donatie noua. Guvernatorul
Ioan Huniady, in anul 1447, le da iarasi ca donatie noua lui Temesely
si Des, copii lui Petru, jumatate din proprietatea comunelor Luncavita
Mare, Luncavita Mica apartinatoare cercului Mehadiei. Cealalta jumatate
a Luncavitei Mari a posedat-o Crechwal, copilul lui Bogdan".
1.3.
Schimbari teritorial-administrative care au survenit in formarea comunei
si a satelor din cele mai vechi timpuri pana in prezent
Prin anul
1539 proprietarul acestui sat a fost Mihail Tornyey. Conform conscrierii
din anul 1603 " in satul Luncavita Gheorghe Serba, Mihai ... si nevasta
lui Geroza datorau dare de poarta ..." O
conscriere din 1690-1700 insiruie Luncavita ca apartinand cercului Caransebes.
La batalionul Jupanescului, format in 1769, formand batalionul roman de
graniceri in 1774, imparatul Iosif al II-lea a adaugat si satul Verendin
si comuna Luncavita la teritoriul graniceresc existent in Craina. Pe timpul
infiintarii regimentului romano-banatic graniceresc, Luncavita tinea de
compania Teregova. Despre istoria mai noua a acestei comunei se stie ca
turcii in anul 1788 i-au dat foc, locuitorii scapand in desisurile padurilor.
Din
cele relatate mai sus rezulta ca intre anii 1440-1559 au existat doua
sate cu numele de Luncavita (Luncavita Mare si Luncavita Mica). In vremea
de dominatie maghiara, atunci cand au fost maghiarizate numele tuturor
satelor din Ardeal si Banat, si numele comunei Luncavita a fost schimbat
in "Nagy-Lanchas", adica Luncavita Mare.
1.4.
Momente istorice mai importante din viata economica, politica si social-culturala
a comunei
Inainte
vreme locuitorii comunei Luncavita au avut biserica comuna cu Verendinul,
dar aceasta biserica s-a daramat in anul 1830 si in locul ei s-a zidit
una noua. De asemenea se stie ca din anul 1851, Luncavita are o scoala
comunala pentru 100 de elevi. De la istoriograful banatean Patriciu Dragalina
in a sa carte "Din istoria Banatului de Severin", partea a III-a,
pag. 196-197, editata in 1902, aflam despre Batalia de la Cornea din 4
Iulie 1738. "Astfel la 2 Iulie austriecii inaintara catre dealul
Domasnei ciocnindu-se neincetat cu cete turcesti, de care clocoteau padurile.
Marsul prin cheile Armenisului, ale Teregovei, era anevoios si cerea multa
bagare de seama. Greul armatelor turcesti ocupasera dealurile de la Cornea
si din multimea corturilor si a stindardelor se vedea ca puterea lor era
considerabila. Austriecii vazandu-i, se asezara in ordine de bataie. Aripa
stanga tinea platoul de langa Cornea, cea dreapta "Turcii Morti"
(platou cu acest nume in cuprinsul actualei comune Luncavita spre nord,
si azi cu aceasta denumire), iar in centru ridicaturile care formeaza
cumpana apelor intre Timis si Belareca. O vale afunda despartea beligerantii.
Printul de Hildburghausen cunoscu insemnatatea unui deal de la aripa stanga
si cu invoirea lui Wallis aduse aici cinci batalioane de infanterie si
artilerie. La porunca lui Königsegg insa revocandu-se aceste dispozitiuni
ramasesera intru apararea acestui punct insemnat numai 100 (o suta) de
infanteristi si tot atatia dragoni. Observand turcii cele petrecute pe
deal, navalira asupra aripei din stanga. Astfel austriecii nu putura sa
reziste. Incurajati de primul succes, dusmanii ataca, sparg centrul si
strabat chiar in cartierul general, unde dupa vechiul lor obicei incepura
sa jefuiasca si sa faca prada. Generalul Philibert alergand aci cu un
regiment de chirasiri ii respinse si puse capat succeselor turcesti. Cu
mult noroc s-a luptat aripa dreapta, condusa de ginerele imparatului (ducele
Francisc de Loterigia). Austriecii ucisera atata multime de turci, incat
de atunci acele locuri sunt numite "Turcii morti". Aripa dreapta
decise lupta. Turcii fugira in ruptul capului pe intreaga linie, lasand
in mainile invingatorilor 5(cinci) tunuri proviant si munitiunea toata.
Batalia a tinut de la ora 1 la 5 dupa amiaza."
Tot
de la acest istoriograf aflam la pag. 114, partea I, ca" Meedia (Mehadia,
nume ce pare sa insemne "media" - la jumatatea distantei), si
tinutul sau au avut ca si celelatle districte valahice din Ungaria autonomia
si organizatiunea proprie". Districtul Meediei (vezi mai sus Mehadia)
s-a compus din Craina, din regiunile Cernei, Belarecai, Hidegului si Timisului
superior.
Din
"Analele Banatului", pag. 68-69, aflam ca: "Pe timpuri
vechi stapanirile faceau donatiuni anumitor cavaleri si nobili, dandu-le
in seama lor mai multe sate, intre care si comuna Luncavita, de pe urma
carora acesti nobili trageau toate foloasele, care au durat pana la venirea
turcilor in 1552. In anul 1768 s-a dat pamant la romani, iar in schimb
stapanirea le pretindea la cei nobili sa organizeze in acele sate militii,
instruindu-i pe toti barbatii apti de serviciu, sa apere granita de invaziunile
dusmane. Ceva mai tarziu a luat fiinta confiniul militar banatean, compus
din toate satele din zona granitei. Comuna Luncavita apartinea din punct
de vedere militar Companiei din Teregova, insa instructia necesara se
facea in sat. Aici locuia si ofiterul . La companie mergeu feciorii numai
sa schimbe garda care patrula pe Cerna si pe munti, cu alti feciori din
satele vecine. La Ostres, loc situat in apropiere de munti se gasea pichetul.
Iata si cateva nume de ofiteri instructori din jurul anului 1804: Sublocotenent
baron Seyfertitz von Psenjovsky si ajutor de sublocotenent Roth von Davidovich.
Serviciul militar se facea in haine civile si cu mancare de acasa."
Poteca
satului batuta de ostasi spre Teregova, de la paraul Papuserita si pana
la locul numit "Turcii morti" (peste tarina) se numeste si azi
"Calea Catanelor", fiind singura cale de acces spre statia de
cale ferata Poarta. Batranii spun ca in anul 1888, fiind prezente autoritatile
maghiare in comuna, locuitorii s-au opus la arborarea drapelului, pentru
care au au fost condamnati vreo 4-5 locuitori la trei luni de inchisoare.
Comuna pe vremea aceea apartinea circumscriptiei electorale Teregova.
Desi
istoria spune ca pe vremea lui Ioan Corvinul s-au facut donatiuni locuitorilor
de aici, totusi batranii spun ca acum 200 de ani s-au colonizat aici patru
familii venite din Oltenia cu numele de Traisteu, Badea, Vuc si Serba,
din care s-au format apoi familiile de azi Trastau, Badescu, Vuculescu
si Serbescu. Batranii nu amintesc de existenta vreunui mare propietar
in comuna.
In
anul 1836 a bantuit holera, caci intr-o circulara a protopopului Lazar
Radac din 11 ianuarie 1837 se cere preotului cati barbati si femei au
murit: "prin veninata si napraznica boala a holerei intregul an,
viata fara de vreme li s-a luat". Printr-o alta circulara a Episcopului
Maxim Manuilovici din Virset din 12 aprilie 1830 evidentiaza preotii,
printre care si Ioan Popovici din Luncavita, "care nefiind alt invatator,
el insusi a tinut scoala spre a doua scurgere si fara de nici o plata,
tinerimea a invatat si prin aceea foarte deslusit pe sine s-a facut".
Se stie mai precis ca in anul 1892 a fost un cutremur de pamant, iar in
iunie si septembrie 1910 un mare potop de ape. Se zice ca in anul 1896
a trecut cu trenul prin gara Poarta imparatul Franz Iosif I la ceremonia
deschiderii canalului Portile de Fier. La Orsova s-a intalnit cu Carol
I al Romaniei si A. Obrenovici al Serbiei. La gara Poarta ^^l-a intampinat
preotul Iosif Nemoianu cu tot poporul. Preotul i-a vorbit in limba ungureasca,
insa el nu l-a ascultat, plecand de la geam. Anul 1919 aminteste de o
simpla trecere a armatei sarbesti care nu a lasat urme pe teritoriul comunei,
fiind cantonata numai pe cateva zile, fiind izgonite de armata franceza.
In scurtul timp de cantonare a armatei sarbesti pe teritoriul comunei
Luncavita s-a petrecut urmatorul fapt istorisit de batrani: Fiind o nunta
in toamna anului 1919, la care mireasa se aducea din satul Verendin, locuitorul
Andrei Ciortan, voind sa traga cu un revolver in sus, n-a percutat si
lasand mana in jos, s-au descarcat singure doua gloante in Dumitru...
care canta in fata lui, omorandu-l pe loc. Atunci autoritatile sarbeasti
au facut judecata pe loc, insa fiind vadita greseala, parintii celui mort
au iertat pe criminal, fapta fiind savarsita din imprudenta.
Odata
cu reforma agrara au fost improprietariti 10 luptatori din primul razboi
mondial cu cate un jugar de teren (fanat). La a doua reforma agrara dupa
cel de-al doilea razboi mondial nu s-a facut nici o impropietarire. In
anul 1944 , dupa incheierea armistitiului de la 23 August, armatele germane
devenindu-ne dusmane inaintau de la Dunare spre Valea Almajului, pana
la 12 Km de Luncavita, la Borlovenii Noi, unde s-au intalnit cu armatele
sovietice. Atunci populatia a fost nevoita sa se refugieze din calea hitleristilor,
adapostindu-se o parte si in comuna Luncavita, pana s-a indepartat frontul
prin zdrobirea armatelor fasciste si punerea lor pe fuga spre Oravita.
Atunci a trecut prin comuna spre Teregova o divizie de artilerie rusa,
incepand de la ora 1 noaptea pana la 5 dimineata, in ziua de 14 septembrie.
In al doilea razboi mondial si-au pierdut viata 17 tineri intre 21 si
39 de ani din comuna Luncavita. In timpul celui de-al doilea razboi mondial,
comuna Luncavita a fost ferita de distrugerile razboiului, fiind situata
in partea laturalnica a soselei nationale, precum si la distante mari
de centre importante urmarite de dusmani.
Lumina
electrica s-a introdus in comuna prin contributia fiecarui cetatean inca
din anul 1945, in aprilie 1946 fiind introdusa si in biserica.
2.
Cadrul natural
2.1.
Asezarea geografica, altitudinea absoluta si vecinatatile
Comuna Luncavita
este asezata intr_o regiune deluros-muntoasa, intre grupa Carpatilor Meridionali
si grupa Carpatilor Occidentali (respectiv Carpatii Banateni). Mai precis
se afla asezata pe culoarul Timis-Cerna, la marginea sudica a platformei
Teregova, intr-o vale de tip "butoniera", cu o iesire ingusta
de-a lungul vaii paraului Luncavita, ce isi are obarsia in apropierea
muntilor Semenic.
Altitudinea
absoluta in sat, la biserica, este de 452 m, iar in partea de nord la
locul numit "In varf la Loga", altitudinea absoluta este de
....
Comuna
Luncavita, cu populatie pur romaneasca, este asezata la 56 Km nord-vest
de centrul de raion Orsova, alcatuind limita de nord a acestui raion,
cu raionul vecin Caransebes. Marginea estica a comunei este comuna Domasnea,
in partea de sud comuna Mehadica (numita popular Megica), spre vest se
invecineaza cu satul Verendin, iar spre nord cu comuna Teregova, ce apartine
raionului Caransebes.
2.2.
Relieful si hidrografia teritoriului comunei in ansamblu
Comuna Luncavita
este intaiul sat asezat pe versantul sudic al cumpenei apelor de la Poarta
Orientala, intre dealurile ce se formeaza la marginea sudica a platformei
Teregova, pe soseaua raionala Teregova-Bozovici. Mai precis, drumul partial
pietruit se sfarseste in comuna Luncavita, care este cap de linie de autobus,
cu ruta Orsova-Luncavita. Intre Luncavita si Teregova drumul necesita
reparatii, fiind partial impracticabil in perioadele ploioase ale anului.
Fiind asezata pe o vale aproximativ paralela cu aceia folosita de calea
ferata si soseaua nationala Caransebes-Orsova, are acces la calea ferata
numai spre nord-est, la statia de cale ferata Poarta, situata la o distanta
de 3 Km, pe poteca numita "Calea Catanelor" si spre sud-est
la statia Domasnea, situata la o distanta de 4 Km, pe drum de carute.
Terenul
prezinta o stabilitate destul de buna, numai pe alocuri se observa inceputuri
de alunecari (de ex. in partea de nord in apropiere de podul de lemn,
la intrarea in comuna). In marea sa majoritate terenul este protejat contra
torentilor de perdele de paduri, in ultimul timp plantarile masive de
pomi fructiferi (indeosebi pruni si meri), ducand la stabilitatea terenului.
In schimb siroirea este uneori foarte puternica in comuna in perioada
ploilor indelungate, datorita asezarii comunei pe terasele inclinate ale
vaii paraului Luncavita. Comuna, de tip concentrat, se insiruie de-a lungul
paraului Luncavita, in apropiere de latura estica curgand paraul Papuserita.
Adancimea apelor freatice variaza intre 3-30 m.
3.
Clima
Vara temperaturile
nu trec de 20-25°C, pe cand iarna temperaturile trec uneori si peste
-25°C. De reula primul inghet soseste mai tarziu de luna noiembrie,
ultimul inghet ajungand in aprilie sau inceputul lunii mai. Primele brume
sosesc mai devreme, gasind porumbul necules, deci in luna septembrie,
mentinandu-se uneori pana la inceputul lunii mai. Precipitatiile sub forma
de ploaie cad intre limitele de 700-800 mm anual. Stratul de zapada de
regula netrecand de inaltimea de 70-100 cm. Vanturile dominante isi orienteaza
directia dupa valea Luncavitei, vantul dominant fiind din directia de
nord inspre sud.
Principalele
tipuri de sol sunt cele brun-roscate si pe alocuri si cenusii de padure,
formate de-a lungul timpurilor pe un strat suport de gresie granitica,
mai rar pe granit pur. Vegetatia caracteristica comunei este formata din
paduri de fag cu specii asociate ca: gorun, mesteacan, stejar, ulm, care
inconjoara concentric comuna. Padurile de tip amestecat sunt intrerupte
uneori pe piscurile dealurilor de platouri intinse, mai ales in partea
nord-vestica, unde inainte se gaseau pasuni naturale. In paduri se gasesc
animale ca: veverita, iepurele, mai rar lupul si vulpea, iar mai sus spre
munte ursul.
4.
Date privind teritoriul
Suprafata
comunei Luncavita este de 2820 ha, aici fiind inclusa si suprafata agricola
apartinatoare comunei. Comuna Luncavita este de tip concentrat, asezare
concentrata dispusa pe o lungime de 450 m, de-a lungul vaii cu acelasi
nume si o latime pe plan drept de 200-250 m. Numarul gospodariilor se
ridica la 347, cu un numar mediu de 4 persoane pe gospodarie. Presupunem
ca in viitor comuna se va dezvolta mai mult in lungime, deoarece spatiul
necesar pentru dezvoltare in latime nu exista, conditiile naturale impiedicand
dezvoltarea sa. Locuitorii comunei graviteaza mai mult spre nord, azi
si in trecut mai ales spre centrele Resita, Caransebes si Otelu Rosu.
Pentru deplasari de munca, aprovizionare si desfacere de produse se prefera
centrele enumerate mai sus, legatura cu orasul Orsova fiind mai mult administrativa.
Se precizeaza ca in viitor comuna Luncavita se va dezvolta mai mult in
domeniile pomicol si zootechnic. Se prefera ca in viitor sa se treaca
la valorificarea centralizata a fructelor (inclusiv a celor de padure),
precum si valorificarea centralizata a tuicii.
5.
Populatia
La recensamantul
din 15 Martie 1966 numarul populatiei comunei era de 1397 de locuitori.
Numarul locuitorilor in anul 1946 era de 1128, cu un numar de 163 de case.
Populatia este pur romaneasca. Miscarea populatiei in perioada 1956-1966
este in derscrestere, in proportie de 15%, acest lucru datorandu-se plecarii
locuitorilor la lucru, mai ales spre centrele Resita si Caransebes. Mortalitatea
generala pe aceasta perioada este in proportie de 20%, sporul natural
fiind in proportie de 50%. Casatoriile (date pe ultimii 20 de ani) ajung
la 20-30 pe an, varsta mijlocie atat la barbati, cat si la femei fiind
de 20-25 de ani. Divorturile pe aceeasi perioada au avut loc in proportie
de 1%, causele fiind urmatoarele: casatorii premature, uneori din interesul
parintilor. Numarul mediu al copiilor pe familie este de 3 (trei) copii.
Sporul mediu al populatiei stabile se estimeaza la 10% pe an, cauzele
fiind afluxul generatiilor spre scoli in vederea specializarii.
Deplasarile
zilnice ale populatiei stabile ocupate in agricultura se fac in perimetrul
comunei Luncavita, la salase. In afara de acestea, aproximativ 30-40 de
locuitori fac deplasari zilnice la tunelul Poarta, unde lucreaza mai ales
in perioadele nefavorabile muncilor agricole. Distanta parcursa este de
3 Km, poteca ce trece peste dealul Talvii. Deplasarile periodice ale populatiei
le putem clasifica in doua categorii: pentru munca si cumpararea produselor
necesare gospodariilor, precum si valorificarea produselor ce prisosesc
in gospodarii. Deplasarile pentru munca ale populatiei sunt saptamanale
si bisaptamanale, deci periodice in anotimpul de iarna, in restul anului
fiind zilnice pentru aproximativ 45-50 de muncitori care lucreaza in industrie
si constructii in centrele Resita, Caransebes, Otelu-Rosu. Mijloacele
de deplasare sunt: pana la gara Poarta pe jos, iar de aici cu trenul.
Deplasarile populatiei pentru cumpararea produselor necesare gospodariilor,
cat si valorificarea produselor ce prisosesc in gospodarii se fac de regula
in anotimpurile de toamna si iarna, mai ales spre orasele Resita, Timisoara
si Turnu Severin.
6.
Situatia economica
Inca din
cele mai vechi timpuri locuitorii comunei s-au ocupat cu agricultura,
in special cu pomicultura si viticaritul, cea din urma fiind principala
sursa de existenta. Inainte se ocupau si cu vanatoarea, dar imputinarea
vanatului a dus la pierderea acestui obicei. In afara de ocupatia principala,
agricultura, in sezonul mort, unii din locuitori se mai ocupa cu unele
indeletnicirii mestesugaresti cum ar fi:15 cojocari, 10 fierari (covaci),
9 tamplari si 6 zidari (am dat cifre aproximative).
Fiind
o regiune deluros-muntoasa, cooperativizarea nu s-a putut infaptui pana
in prezent. Tendinta de specializare in prezent se orienteaza spre latura
pomicola si zootechnica, cu mari perspective in viitor. Pentru exemplificare
dam mai jos un tabel ce arata cresterea fondului zootechnic din 1944 pana
in prezent:
Denumirea
|
1944
|
1959
|
1966
|
Boi |
42
|
12
|
|
Vaci |
222
|
273
|
|
Tineret |
80
|
87
|
|
Cai |
105
|
173
|
|
Oi |
1774
|
1198
|
|
Porci |
433
|
136
|
|
Stupi |
120
|
36
|
|
Pasari |
-
|
2200
|
|
Gaste
+ Rate |
-
|
97
|
|
6.1.
Agricultura
Agricultura
propriu-zisa este slab dezvoltata, tocmai datorita conditiilor de teren
neprielnice, aratul se face cu ajutorul cailor, cultivandu-se in special:
cartofi, porumb, grau. Indeosebi soiurile de porumb 103 si grau Bulgaria
301 dau rezultate mai bune. Suprafata agricola totala este de 3980 ha,
din care : livezi si pepiniere pomicole 257 ha, pasuni 1219 ha, fanete
1485 ha. Principalele specii de pomi care dau rezultate in zona aceasta
sunt urmatoarele: pruni, meri, peri si piersici. Sericicultura si avicultura
constituia inainte o ocupatie mult mai folosita de locuitori, azi este
mai putin folosita si de un numar mai mic de locuitori.
6.2.
Silvicultura
Fondul forestier
aflat in raza comunei are ca specii caracteristice: fagul (cu pondere
mai mare) cu specii asociate ca gorun, mesteacan, stejar, ulm, etc. Varsta
padurilor aferente comunei este de aproximativ 100 de ani, ea nefiind
in exploatare.
6.3.
Industria
Bogatiile
cunoscute ale subsolului sunt cupru si pirita, in cantitati destul de
mici, deci neexploatabile. Industria in comuna este inexistenta, doar
productia mestesugareasca putem spune ca este mai dezvoltata si anume
produsele de tamplarie, fierarie si cojocarie. In comuna se gasesc doua
mori actionate electric care lucreaza cu intermitente. Inainte vreme existau
aproximativ 9 (noua) mori pe apa, proprietate a mai multor locuitori care
macinau cu randul. Aceste mori erau numite rasnite. Se gasesc de asemenea
cazane de rachiu, asezate de-a lungul vaii Luncavitei in numar de 8 (opt),
care prelucreaza productia de fructe pe raza comunei.
6.4.
Caile de comunicatie si mijloacele de transport
Singurul
drum raional este Luncavita-Orsova, din care Luncavita-Crusovat este pietruit,
fiind folosit de cursa zilnica de autobuz Orsova-Luncavita, la care comuna
este cap de linie. Datorita asezarii comunei la extremitatea raionului,
drumul raional Bozovici-Teregova a fost neglijat pe portiunea Luncavita-Teregova,
azi fiind intr-o stare foarte proasta (nepracticabil). Legatura intre
comuna Luncavita si satul Verendin este de pamant, fiind greu accesibila
pe timp ploios.
Aproape
toti cetatenii prefera trenul, pentru aceasta parcurgand distanta Luncavita-Poarta
pe jos, distanta de 3 Km, folosind poteca zisa si "Calea catanelor".
Pe timp nefavorabil este folosit autobuzul de majoritatea cetatenilor
si mai ales iarna. Gara cea mai apropiata este Poarta, distanta 3 Km,
precum si gara Domasnea, distanta 4 Km, drum de carute. Dintre lucrarile
de arta mai importante ce merita semnalate este podul de piatra la intrarea
in comuna dinspre sud, realizat se pare la inceputul acestui veac. Deoarece
majoritatea locuitorilor graviteaza spre nord, caile de comunicatie nu
asigura dezvoltarea legaturilor economice cu zona inconjuratoare.
6.5.
Comertul
Numarul
unitatilor de desfacere este in numar de 2(doi): magazin (cooperativa)
si bufet. Referitor la principalele marfuri cerute de populatie putem
enumera: zahar, ulei, orez, produse fainoase, dulciuri, paine, bauturi
alcoolice, etc. Gradul de satisfacere a cetatenilor cu marfuri este satisfacator,
unelele marfuri fiind totusi deficitare. Numarul de salariati in comert
este de 2(doua) persoane, ce satisfac momentan cerintele cetatenilor.
Balciurile de la Domasnea (duminica), Teregova (vineri) si Mehadica (miercuri)
sunt des folosite de locuitorii comunei.
7.
Dotari social-culturale si inzestrarea technico-edilitara
Intre
anii 1791-1872, adica pe timpul militiei graniceresti, locuitorii acestei
comune au construit pe malul stang al paraului Luncavita cladirile ce
exista si astazi: Casa Comunala, in care functiona Scoala cu locuinta
invatatorului si Primaria. Tot in aceasta parte, peste drum de scoala
s-a zidit si locuinta pentru ofiter, cu munca de robota. Dupa desfiintarea
militiei, pe la anul 1873, dupa ce s-a ridicat administratia militara,
inlocuindu-se cu cea civila , statul austriac a pus aceasta cladire in
vanzare. Aceasta cladire a fost cumparata de un evreu comerciant. In 1908,
evreul pleaca la oras, cladirea fiind cumparata de locuitorii comunei
si transformata in Primarie, iar vechiul local de peste drum a fost transformat
in scoala. Localul Primariei se pastreaza in forma lui initiala, doar
scoala a fost reconstruita pe fosta curte a vechii scoli, constructia
incepand in 1958 si data in folosinta in 1960.
Scoala
cuprinde 4(patru) sali de clasa, 1(una) sala de laborator si o sala profesorala,
toate cu iesire intr-un coridor comun. Scoala lucreaza in doua schimburi,
ciclul intai (clasele I-IV) dimineata, cu 88 de elevi inscrisi, iar ciclul
II (clasele V-VIII) dupa masa, cu un numar de 108 de elevi inscrisi.
In
anul 1965 a inceput constructia caminului cultural, cu o sala de spectacole
si o capacitate de 300 de locuri, dotat cu aparat de proiectie, biblioteca
cu 5000 de volume si club. Caminul cultural a fost dat in functiune la
6 decembrie 1967.
Comuna
este in intregime electrificata, inca din anul 1945. Incalzirea locuintelor
se face cu ajutorul sobelor, lemnul folosit fiind de regula fagul. Situatia
fondului de locuit se prezinta in felul urmator: numarul caselor locuibile
este de 347, starea lor fizica fiind acceptabila. Majoritatea caselor
insa sunt netencuite exterior. Materialele folosite in majoritatea cazurilor
sunt: fundatii din piatra, pereti in exterior din caramida arsa, acoperisuri
din tigla.
8.
Nivelul de trai al locuitorilor
Veniturile
populatiei se realizeaza din agricultura, in special din pomicultura si
contractari de animale, mai putin din pensii si munca periodica in sezonul
neagricol. Unele din gospodarii sunt inzestrate cu aparate de radio, biciclete,
motociclete, etc. Starea de sanatate a populatiei este buna, numarul de
locuitori la un medic ajungand la 3700. Numarul meseriasilor pe profesii,
care isi desfasoara activitatea in comuna este urmatorul: 15 cojocari,
10 fierari, 9 tamplari, 6 zidari. Numarul
intelectualilor care isi desfasoara activitatea in comuna este urmatorul:
1 medic, 1 moasa, 4 invatatori, 5 profesori.
9.
Datini, obiceiuri si folclor
9.1.
Istoria scolii
Invatamantul
in comuna Luncavita dateaza din timpuri foarte vechi. Nu se cunoaste precis
data infiintarii scolii, insa se crede ca inceputul ar fi cam cu 365 de
ani in urma. La inceput a functionat in vechiul local la nr. 3 (azi la
306), cu o singura sala de clasa si un singur cadru didactic. Mai tarziu,
crescand populatia scolara, pe la 1830 s-a mutat in cladirea noua, la
un loc cu primaria, pana in 1908, cand primaria se muta in actuala cladire
cumparata vizavi de scoala, unde se afla si astazi, scoala ramanand la
nr. 224, cu doua sali de clasa si locuinta pentru director. Pana in anul
1925, scoala a functionat numai cu 4 clase, creandu-se apoi treptat si
clasele V, VI si VII. Dupa reforma invatamantului, clasele I-VII poarta
denumirea de clase elementare, separandu-se in doua cicluri : ciclul primar
(clasele I-IV) si ciclul doi (clasele V-VII). Invatamantul incepe treptat
sa se dezvolte, devenind obligatoriu si gratuit. In anul 1957 se ridica
prin contributia cetatenilor un nou local de scoala, iar in 1960 se da
in folosinta. Scoala e prevazuta cu 4 sali de clasa, un laborator, sala
profesorala, precum si un cabinet pentru director. Azi invatamantul se
desfasoara in doua schimburi. Din archiva scolii reiese ca in timpul ocupatiei
austro-ungare invatamantul se facea in limba maghiara, revenindu-se dupa
aceea la limba nationala (romana). Se zice ca scoala primara de stat,
in limba maghiara, s-a realizat prin greseala cetatenilor, care fiind
chemati de catre autoritatile maghiare ca sa se pronunte asupra acestei
chestiuni, fiind in necunostiinta de cauza, au ales pe cea de stat. Dupa
reforma invatamantului (1948) se infiinteaza o gradinita pentru copii,
cu un singur post, care la inceput a funtionat in localuri particulare,
apoi in scoala veche, astazi in localul scolii noi, in sala profesorala.
In anii puterii populare baza materiala a scolii si a gradinitei de copii
a fost asigurata din plin.
9.2.
Istoria bisericii
In centrul
comunei, in anul 1824 s-a zidit biserica, din material solid, construita
sub dominatia militara de pe timpul granitei, prin munca si contributia
financiara a locuitorilor. Pictura peretilor a fost facuta in 1828, numele
pictorului fiind azi sters din cauza ploilor. Pictorul Ion Baleanu din
Caransebes a renovat pictura in anul 1945. Biserica pastreaza si azi carti
vechi bisericesti, incepand cu anul 1707 si pana acum.
9.3.
Arta populara - Portul
national
Locuitorii
sunt imbracati in port specific banatean, imbracamintea deosebindu-se
dupa sezon. Barbatii poarta vara camasi lungi pana la genunchi si izmene,
de regula de culoare alba. Peste camasa alba poarta un laibar tesut din
lana sau din stofa de culoare neagra. Pe cap poarta palarie si in picioare
opinci cu ciorapi de lana. Batranii mai poarta inca obele, specifice portului
vechi. Iarna barbatii poarta pantaloni din dimie, numiti nadragi. Peste
camasa poarta un pieptar din piei de miel, peste care imbraca manecarul,
tot din piei de miel. Portul barbatilor nu a suferit prea multe modificari
de-a lungul vremurilor. Cei nou azi in portul barbatesc e pantoful si
gheata pentru zile de sarbatoare, iar in locul manecarelor din piei de
miel au aparut scurtele si paltoanele (caputele de box).
Femeia
se imbraca astfel: in vechime purta o camasa lunga pana la calcai, peste
care se incingea fie cu un brau lat, fie cu unul mai ingust numit bracira.
Peste camasa poarta iarna pieptar din piei de miel. Catrenta din fata
si cea din spate erau la inceput simple si le incingeau mai sus decat
camasa. Sub carpa groasa, femeile purtau darlogi facuti din par impletit.
In picioare purtau opinci si obele, iar inaintea catrentelor au purtat
oprege din fire, atat in fata, cat si in spate. Azi portul femeiesc s-a
schimbat mult. Camasile sunt lucrate din materiale fine (panza, matase,
nylon, cu broderii cusute cu matase si lameu). Sunt preferate culorile
rosu si negru. Catrentele sunt foarte frumos brodate, lucrate din material
fin, catifea, matase. In cap poarta baticuri de matase. Femeile casatorite
poarta sub carpa conci.
9.4.
Jocuri si petreceri populare
Dansurile
populare specifice comunei sunt: braul, hora, ardeleana si doiul. Nici
dansurile din vechime nu sunt uitate, fiind si azi cu voiniciune jucate:
tandara, piperiul, iedera (iegira). Dintre petrecerile populare pastrate
din vechime sunt cunoscute urmatoarele: Nedeia (Negeia), Praznicul, Pomana
porcului, Masuratul oilor, Sfintirea casei (Sestania).
9.4.1.
Nedeia
Nedeia este
o sarbatoare care se tine in fiecare an pe data de 20 Julie, la care se
face hora taraneasca in curtea bisericii (avlie). In prima zi stau la
intrare sprijinitorii bisericii, care colecteaza banii oferiti de cei
care intra la hora. In ziua a doua, inainte de masa, un grup de zece-douazeci
de cetateni se duc cu muzica la cimitir si canta marsuri funebre la mormintele
unde sunt invitati. Familia defunctului cinstesc cu bani, bautura si prajituri.
In ziua a doua, dupa slujba religioasa, se iese cu "Litia" (Licia)
la locul numit "Trava" unde este o cruce de lemn in amintirea
unui erou. La aceasta ceremonie ia parte un numar mare de oameni.
9.4.2.
Praznicul
In ziua
Praznicului, cei care slujesc duc la biserica un colac mare, unul mic,
1/2 l tuica, cateva boabe de grau, tamaie si o lumanare. Dupa slujba religioasa
se face o slujba obisnuita, cu pomenirea viilor si mortilor. Cele aduse
raman preotului. Unii din ei cer ca preotul sa taie un sfert din colacul
mare, pe care il i-au acasa. Acesta este "Gringeiul" moasei
(cadoul), care impreuna cu ceva din mancarea gatita la praznic, se duce
a doua zi moasei copiilor din casa. Dupa slujirea colacului, femeia care
a mers cu colacul la biserica pleaca prin sat si invita rudele celor ce
au trimis-o la pranz. A doua zi, pe la ora 10, se da "frusciucul"
(un fel de dejun) - de la nemtescul "frühstück" -
unui numar restrans de rude.
In
ziua praznicului este obiceiul ca epitropii sa plece, fiecare in cate
un sector a satului, cu lumanari si cutia milelor pe la caselor celor
care praznuiesc, potrivind in asa fel ca sa-i gaseasca pe toti la masa.
Cand intra in casa, punand cutia milelor pe masa, zice : "Sf. Praznic
de azi sa ajute (sau sa stea intr-ajutor) gazdei si "goscilor"
(musafirilor). La multi ani". Mesenii raspund: "Doamne ajuta".
In cutie mesenii pun bani, fiecare benevol. Atunci gazda, de obicei femeia
cel dintii, cere la epitrop lumanari pentru ca sa dea de pomana mortilor
sau in sanatatea viilor. Epitropul le aprinde si le da gazdei. Aceasta
le restituie pe rand epitropului, spunand foarte incet pentru cine le-a
aprins. Epitropul raspunde: "Dumnezeu sa primeasca" sau "Dumnezeu
sa va de-a sanatate". Acelasi lucru fac si mesenii care doresc sa
dea lumanari de pomana sau in sanatate. Cand nu mai cere nimeni lumanari,
epitropul ia cutia si pleaca la alta casa, pana le cutreiera pe toate
din sectorul lui, ramanand la ultima casa la masa.
Epitropul
are numai 6 lumanari mari, insa aceleasi lumanari le vinde in mod repetat
fiecaruia care cere. Astfel, daca cineva cere 8 lumanari, atunci ii da
intai 6, apoi 5 le stinge si una o lasa aprinsa, cu care le aprinde pe
celelalte doua, stingand-o apoi pe cea cu care le-a aprins. Din cele doua
aprinse, stinge una, iar una o lasa aprinsa, cu care aprinde pe celelalte
5 care urmeaza sa le numeasca altuia. La sfarsit epitropii se reunesc
la biserica si totalizeaza suma. Acest obicei se practica si in biserica,
chiar in afara praznicului.
9.4.3.
Pomana porcului
De obicei
inainte de Craciun cu cateva zile, fiecare locuitor taie unul sau doi
porci. Pregatirile se fac cu o zi inainte. Pentru ca aceasta treaba nu
poate fi facuta de unul singur, participa si rudele mai apropiate, care
vin de dimineata si ajuta gazda pana la gata, adica: taiatul, jupuirea
parului (ciupilit), despicarea, masa de pranz (pomana), facutul carnatilor.
Dupa ce porcul a fost taiat, se pune intr-o troaca (postava), in care
se pune apa fiarta. Cu ajutorul lingurilor si cutitelor se taie sau se
smulge parul. Apoi se parleste cu un fier rosu. Pe la ora 2 sau 3 se pregateste
o masa, la care ia parte intreg colectivul. Se serveste doua feluri de
mancare: borandau (pregatit din sange si bucati de carne) si friptura,
iar ca bautura tuica (rachie) fiarta. Dupa pranz se trece la taierea carnii
in bucati mai mici, care se pune la sarat. Spre seara se fac carnatii,
iar la terminare se frig carnati (ca o a doua pomana) ca sa se convinga
ca i-au facut buni.
9.4.4.
Masuratul oilor
Masuratul
oilor se tine de obicei prin luna mai. La masuratul oilor participa cei
care si-au dat oile in pazit la un pastor (adica cei care nu pot sa-si
pazeasca oile, fie ca au prea putine, fie ca se ocupa cu altceva) care
are mai multe oi, acesta obligandu-se sa aibe grija de ele, iar la sfarsitul
anului (toamna) sa-i dea o anumita cantitate de branza, stabilita dinainte.
I se spune masuratul oilor, pentru ca atunci se masoara cat lapte are
fiecare oaie, masurarea facandu-se cu "oca". Dupa masurare se
pregateste un pranz bine asortat: miei fripti, mamaliga calda, rachie
fiarta, lapte si branza la discretie. Aceasta petrecere are loc in aer
liber, la locul unde este stana.
9.4.5.
Sfintirea casei (sestanie)
Fiecare
locuitor care zideste o casa , cheama preotul sa faca sfintirea temeliei.
Dupa ce s-a sapat santul de temeile, se aseaza trei pietre la temelie,
apoi se face sfintirea apei. Dupa sfintire, gazda aduca o pasare, careia
zidarul ii taie capul, ingropandu-l in sant. Pasarea se gateste apoi pentru
masa. Tot sub piatra se pune un buchet de flori, tamaie, patru monede
si aghiazma. Dupa ce s-a terminat zidirea si se poate locui in casa, se
cheama preotul sa faca si sfintirea casei in ziua patronului (praznicului)
vechi, sau isi alege un patron nou daca isi zideste casa pe un teren nou.
9.5. Jocuri si obiceiuri
Dintre datinile
mai importante si in acelasi timp interesante, amintim: capara, imbunatul,
nunta, darzarii si cuscrii.
9.5.1. Capara (arvuna)
Dupa ce
baiatul se gandeste la o fata, fie ca propune el parintilor sa se casatoreasca,
fie ca-l intreaba parintii pe baiat pe cine ar voi sa ia. Atunci se duc
parintii baiatului la parintii fetei sa-i intrbe daca ar voi sa-si dea
fata dupa baiatul lor, si daca consimt, se intereseaza ce zestre are si
se hotareste data cand sa-i dea capara. Dupa ce hotarasc ziua, o rudenie
foarte apropiata - frate sau unchi a baiatului sau fetei - anunta rudele
care vor sa le invite la nunta, ca in ziua fixata, de regula seara, sa
se adune la baiat si la fata acasa. Cei chemati la capara vor fi chemati
si la nunta. Dupa ce s-au adunat rudele, atunci cativa se duc cu ploscul
(plosca) sa invite nasul - care de regula este al baiatului, afara de
cazul cand se duce baiatul ginere, in care caz se invita nasul fetei.
Nasul fiind aranjatorul sau conducatorul nuntii, un fel de sef, din care
pricina i se zice alegoric "capitan".
Apoi rudele adunate la baiat se duc impreuna cu nasul, care poarta plosca
cu tuica, la familia fetei, unde sunt adunate rudele acesteia. Mergand
pe drum, nasul imbie pe cei intalniti sa guste din plosca. La fel si tatal
baiatului poarta o plosca cu tuica si face acelasi lucru. In timpul cand
asteapta acasa sa se adune toate rudele invitate, cei prezenti sunt serviti
cu tuica, iar cand vine nasul pleaca cu totii la familia fetei. Cand ajung
la familia fetei sunt aranjati la masa astfel: nasul la mijloc, in fruntea
mesei, alaturi de tatal baiatului si in continuare ceilalti. In scurt
timp soseste si baiatul, insotit de doi, trei feciori necasatoriti, rude
ale baiatului, care impreuna cu fata sunt prezentati nasului si socrului
(tatal baiatului), care ii intreaba pe amandoi daca le place unuia de
celalalt si daca nu sunt siliti de cineva. Ei stau in picioare inaintea
nasului pana se aduna banii, atat din partea baiatului, cat si a fetei,
separat pe cate o farfurie. Dupa ce se totalizeaza sumele se anunta totalul
si socrul mare, adica tatal baiatului, da fetei sa guste din plosca. Aceasta
ii da si baiatului, apoi baiatul o restituie fetei, iar fata o preda inapoi
socrului. Socrul ii prezinta fetei farfuria cu banii adunati la capara.
Fata primindu-i, ii saruta mana socrului.
Cei tineri, iesind afara ca sa predea banii parintilor, feciorul fura
din farfuria fetei o suma oarecare, insa in nici un caz peste o suta de
lei (la valoarea actuala). Nu se stie ce simbolizeaza aceasta. In timpul
cand se aduna banii, unul mai bun de gura anunta cati bani da fiecare
si in ce grad de rudenie este cu cei tineri, care ii preda apoi nasului.
Este obicei, ca cel care anunta sa se adreseze nasului si mesenilor in
felul urmator: "Buna dimineata domnule Capitan si d-voastra toti
mesenii. Iata cati bani cinsteste pe tinerii nostrii un neam al gazdei
(apoi spune gradul de rudenie si suma daruita)". Nasul raspunde:
" Mare multam si bodaprost" . Rudele cand intra in casa saluta
cu "Buna dimineata", desi este seara. Nu se stie de unde
s-a luat acest obicei. Apoi intreaba nasul in fata tuturor mesenilor pe
parintii fetei, ce zestre are fata. Dupa ce s-au saturat de chef (la masa
se serveste tuica si un clarinetist canta), il duc pe nas acasa si se
imprastie fiecare pe la casele lor.
9.5.2. Imbunatul
Are loc
la fel ca si capara, numai ca cel care invita rudele la imbunat poarta
in mana un baston sau o bata subtire (nu se stie ce simbolizeaza). La
fel ca si la capara, se aduce nasul, se duc toti la fata, se cinstesc
cu tuica,se aduna banii, se prezinta tinerii. Insa inainte de a se prezenta
tinerii, se aduce pe brate in fata nasului o fetita, avand pe cap o cununita
alegorifica de fan. La aceasta nasul raspunde ca ei au nevoie de o fata
mai mare, care sa le foloseasca si la munca, deoarece ei dau bani, nu
cer gratis. Atunci vin tinerii si se prezinta, si tot lor li se predau
banii adunati, care de data aceasta raman fetei. Dupa ce se indestuleaza
cu tuica, duc nasul acasa si se imprastie fiecare la casele lor. Ziua
imbunatului o fixeaza cuscrii intre ei, la fel si ziua nuntii. In unele
cazuri, cand nu se face nunta, la plecarea de la imbunat iau si mireasa
si o duc la mire, ca si cand ar fi facut nunta. In acest caz rudeniile
fetei, pe langa bani prezinta si cadouri sub forma de obiecte sau haine,
urmand ca ceremonia religioasa sa se implineasca mai tarziu.
9.5.3. Nunta
In cazul
cand se cununa si la biserica, atunci cu trei zile inainte de nunta, adica
joi, tot ce-l care a invitat rudele la capara si imbunat, invita si la
nunta. Sambata, in ajunul nuntii, invita si la nunta, spunandu-le totodata
cati din familie sa ia parte si la ce ora. Tot joi, parintii baiatului
duc daruri nasului, care se numeste "cinsta" si care se compune
din: o sticla cu tuica, un colac, prajituri sau torturi, oua rosii, branza
sau cas. La plecare nasul le pune prajituri in farfurii, apoi imediat
duc si daruri parintilor fetei, care se compun din aceleasi lucruri, plus
voalul si cununa miresei. Parintii fetei ii asteapta cu masa. La plecare
li se pune la fel prajituri in cosurile in care au adus darurile. Muzica
o plateste nasul, daca e pus nas nou, iar daca e nas vechi o plateste
impreuna cu baiatul. In ajunul nuntii, sambata noaptea, mireasa se culca
pe masa peste toate darurile, compuse din haine si pe care le duce la
baiat duminica noaptea. Tot sambata seara, sosind muzica in comuna - in
comuna nu este muzica - vine deadreptul la locuinta nasului. Acolo canta,
li se da cina, apoi canta si la baiat. Apoi se culca tot la nas, unde
iau si frusciucul dimineata. Duminica dimineata, la o ora fixata, muzica
impreuna cu nuntasii, dintre care unul va purta un steag tricolor si doi
copii care vor purta lumanarile, vin de la baiat la nas, care le preda
steagul si lumanarile. Cu totii pleaca apoi la baiat si asteapta sa se
adune nuntasii invitati de baiat. Dupa ce s-au adunat invitatii baiatului,
nasul aduna birul, cam 5 lei de persoana in valoarea de azi, pe care il
preda "gevarurui", adica cumnatului de mana care e din familie.
Dupa ce a predat birul se aranjeaza cate doi, nasii in frunte, apoi mirele
cu "geverita" (cumnata de mana) si apoi ceilalti nuntasi. Pe
drum gevarul si nasul poarta plosca, imbiind pe cei intalniti. Ajunsi
la mireasa ii primeste in curte, iar mireasa stand in pragul casei, isi
face semnul Sfintei Cruci, uda busuiocul si stropeste nuntasii de trei
ori. Apoi stegarul apleaca steagul la gura fetei, care rupe o frunzulita
din verdeata (Florzeica) cu care este impodobit steagul, si pe care o
tine in gura pana dupa cununia religiaosa, iar cu steagul se sterge usor
pe fata (nu se stie ce simbolizeaza aceasta). Apoi cativa nuntasi, impreuna
cu mirele si cu nasul intra in casa, unde nasul cu ajutorul unui baston
- are forma unui topor mic, fie din lemn, fie din metal - pune dupa gatul
miresei 3 m de panza, drept cadou si care se numeste "sovon",
timp in care muzica canta si nuntasii chiuie.Inainte de a pune sovonul,
nasul rosteste rugaciunea "Tatal Nostru", apoi preda bastonul
mirelui, care-l poarta la cununie. Se formeaza apoi alaiul de nunta, avand
in frunte stegarul, apoi nasii, mireasa cu gevarul, mirele cu geverita
si apoi ceilalti nuntasi, iar la urma muzica si pleaca la biserica. Gevarul,
pe langa plosca, are pe umar in diagonala o bracira (un brau mai ingust),
iar geverita poarta in mana un colac sub forma de cerc, de care este legata
o bracira. Prin acest colac se uita mireasa pe o fereastra mai ascunsa
atunci cand se apropie nuntasii ca sa zareasca ea intai pe mire, nu mirele
pe ea. Sosind la biserica, mirele se aseaza in dreapta in fata icoanei
Mantuitorului, iar mireasa in stanga icoanei Nascatoarei. Mireasa poarta
in mana o lumanare subtire si lunga cat inaltimea ei, avand forma incolacita,
care se numeste "stat" (cuvantul vine de la statura fetei -
inaltimea). Aceasta lumanare va fi aprinsa in decursul ceremoniei religioase.
Mai poarta in mana si busuiocul cu care a stropit nuntasii. In timpul
cat se canta "Isaia dantuieste" mireasa incearca sa calce pe
picior pe mire, in credinta ca il va predomina. Dupa slujba religioasa
nasii se aseaza in spatele mirilor, cu lumanarile aprinse, iar dupa ceremonie
predau lumanarile mirilor si ies in curte bisericii. Aici se joaca hora
miresei, apoi se incoloneaza cantanduli-se un mars, indreptandu-se apoi
spre casa miresi, unde li se serveste masa. Pe drum, nasul si gevarul
servesc cu tuica din plosca pe toti pe care-i intalnesc. Dupa ce se aseaza
la masa, cativa nuntasi impreuna cu muzica si stegarul se duc dupa soacra
mare, adica mama baiatului, care aduce darul (cinsta), care se compune
dintr-un costum de haine miresei, un colac, tuica, prajituri, branza,
oua si carne. Este asezata si ea la masa, apoi se serveste masa, care
incepe cu rugaciuna "Tatal nostru" rostita de nas. Dupa masa
se iese la joc, care se numeste "Hora soacrei". Aceasta se prinde
in joc langa barbatul care poarta hora. Jucand aceasta hora, jocul se
indreapta spre casa mirelui, iar la o distanta oarecare se termina hora,
iar soacra se indreapta spre casa, cantandu-i-se marsul. Hora se intoarce
inaintea casei miresei , daca nuntasii au fost bine cinstiti, iar daca
nu raman acolo unde s-au despartit de soacra. Daca e timp nepotrivit se
duc intr-o sala. De regula se departeaza de casa miresei, caci altfel
fiind prea aproape, consuma prea multa bautura. La masa, cand incepe a
se sevi friptura, rudele miresei (care in aceasta zi nu sunt invitate
la masa) se prezinta pe rand inaintea nasului (care nu paraseste masa
sau daca o paraseste lasa pe cineva in locul lui) cu cadourile de nunta.
Pe tot timpul nuntii nasul este ajutat de gevar. Unul dintre meseni, mai
glumet, primind cadourile de la rude le anunta mesenilor si le prezinta
nasului, incepand cu o lozinca : "S-apoi iar buna dimineata domnule
Capitan, in ce voie va mai aflati?". Cel dintai cadou care se prezinta
este cel al soacrei pe care l-au adus cu muzica inainte de servirea mesei.
La masa sunt asezati numai invitatii baiatului, iar a doua zi de nunta
se duc invitatii miresei la mire, adica cei care prezinta cadourile in
prima zi de nunta, unde vor fi ospatati. Seara, pe la ora 8-9, satui de
joc se duc cu totii la cina la mireasa. Dupa cina nuntasii duc mireasa
la mire acasa. Tot atunci duc si cadourile ce le face mireasa socrilor,
mirelui si rudelor mai apropiate ale mirelui, precum si trusoul. Cand
pleaca cu mireasa, mama miresei sau o alta rudenie striga mireasa pe nume
ca sa-si intoarca privirea inapoi. In cazul in care isi intoarce privirea,
se zice ca noii nascuti vor semana cu ea. Aceasta depinde de voia miresei.
Mirele insa se intoarce si soacra mica il loveste usor cu palma peste
obraz, apoi mirele rupe butoniera sau nasturele de la bluza soacrei, ce
in vechime se compunea din doua bucati de ata numite "cheotori".
Cand ajung la mireasa ii intampina cu paine, sare, un litru de tuica si
apa, din care le da mirilor sa guste. Cu apa ii spala pe obraz, apoi cu
o bracira, pe care le-o pune mirilur dupa gat, ii trage inauntru. In casa
soacra impatura "straniul" (o patura de lana), il aseaza pe
un scaun mic si peste care aseaza mireasa, dandu-i in brate un copilas
(simbolizand nasterea de prunci). Pe acest copil soacra il cinsteste cu
o bracira si prajituri. Nuntasii se aseaza la masa si sunt serviti cu
tuica, in timp ce cadourile miresei sunt asezate pe steagul purtat de
stegar si prezentate gazdei. Aceste cadouri se compun din camasi, broboade,
stergare, braciri sau obele. Acestea sunt cadouri pentru nasi, mire, parintii
mirelui, "cumetrite" si rudele mai apropiate ale mirelui, si
vor fi predate celui pentru care au fost pregatite, adresandu-se tot nasului.
Nasul mai are pe langa sine doua, patru sau sase persoane, tot in calitate
de nasi si care se numesc "cumetrite". Dupa ce se termina cu
impartirea cadourilor nasul este condus acasa cu muzica, iar apoi nuntasii
se imprastie acasa. In ziua nuntii steagul este dus in podul casei si
scos afara prin acoperis, stegarul avand grija sa nu-l fure nimeni, caci
daca reuseste cineva sa-l fure, a doua zi de nunta este silit sa inconjoare
satul sau sa joace la hora cateva jocuri cu un parlau ( putina in care
se spala hainele) sau "badani" (o putina inalta in care se face
untul) in spate.
9.5.4.
Darzarii
A doua zi
de nunta se aduna la mireasa rudeniile invitate de ea si asteapta sa fie
invitati la masa de mire. Pe la ora unu sau doua dupa masa, muzica impreuna
cu stegarul, mirii si cateva rude apropiate ale mirelui se duc dupa nas.
Nasul ii cheama in casa si da fiecaruia cateva din cadourile lui catre
mire. Cadoul se compune din: patru colaci a trei kilograme fiecare, 20
de farfurii cu prajituri sau torte, o felie de branza, sase sau zece oua
rosii, o oaie sau un miel, o galeata emailata plina cu tuica. Toti se
incoloneaza si pleaca spre casa mirelui. Nasul si mirii se aseaza la masa,
iar muzica impreuna cu stegarul si cativa nuntasi se duc la parintii miresei
si invita rudele miresei la mire acasa. Inainte de a pleca se aduna dinou
birul (5 lei de persoana). Birul se aduna de catre fratele miresei care
poarta numele de "voievod de darzari". Acesta tine locul nasului
in ce priveste organizarea pana ajung la mire acasa. Acolo ii asteapta
cateva persoane mascate care au aranjat un burlan pe niste roti de plug
(seamana cu un tun), amenintand pe nuntasi ca-i impusca. Altii pun un
lemn pe o capra de taiat lemne si se prefac ca-i taie (cu dosul fierastraului),
ca si cand ei ar fi la munca, ne-avand vreme de petrecere. La poarta ii
asteapta mirele cu o sticla de tuica, iar mireasa saruta mana nuntasilor,
fiecare daruindu-i o suma mica de bani. Toti nuntasii poarta pe palarii
sau caciule o cununa de cocosi (floricele de porumb). Nuntasii sunt asezati
la masa, iar steagul se scoate prin acoperisul casei indicand ca acolo
are loc o nunta. Dupa ce se serveste friptura incep sa se adune cadourile
pe care le aduc rudele mirelui, care au fost la masa in prinma zi la mireasa,
incepand cu cinsta (cadoul nasului), apoi al gevarului (care este ori
fratele, ori cumnatul mirelui), apoi a celorlalte rude. Cadourile se compun
din aceleasi obiecte ca si la mireasa. Apoi nuntasii ies la hora pana
seara,cand li se serveste cina. Dupa cina pleaca mirii, nasii si nuntasii
pana la o rascruce de ulite. Acolo nasul frange o turta deasupra capului
miresei si pe care o arunca deasupra nuntasilor. Cu batul in forma de
topor, ia nasul sovonul de pe umerii miresei si il preda mirelui, apoi
mirii se apuca de mana si o iau la fuga (inceata) spre casa mirelui. Nuntasii
duc nasul acasa, stegarul ii restituie steagul si fiecare pleaca acasa.
Nasul face plata muzicii.
9.5.5.
Cuscrii
Marti, a
treia zi de nunta, se fac "cuscrii", adica se aduna rudele baiatului
mai apropiate la baiat acasa impreuna cu nasii. Atunci cand parintii fetei
sunt pregatiti cu masa, se trimite o solie sa-i invite la masa. Daca au
si azi muzica, doua persoane se mascheaza ca mire si mireasa, cu haine
zdrentuite si merg in fata nuntasilor (cuscrii) , pe drum facand gesturi
comice, pana la casa miresei. Inainte de a se pune la masa, nasul fixeaza
o taxa pentru cei care gresesc in timpul mesei si nu spun in timpul conversatiei
inaintea oricarui obiect din casa cuvantul "cuscru" - adica
"cuscru pahar", "cuscra farfurie", "cuscru blid",
etc. Cel care pune taxa la inceput este scutit de acest limbaj. Persoanele
care sunt invitate la masa se adreseaza unul altuia cu cuvantul "cuscru",
iar cuscrii propriu-zisi se saruta, motivand ca altfel nu-si pot zice
cuscru. Tot la masa se obisnuieste sa se faca "moara". Se atarna
de o grinda un mar legat de coada, iar unul il invarte incet srigand "Hai
la moara, hai la moara!". Cate unul din nuntasi infinge in mar cate
o moneda de metal, iar cel care invarte marul striga "Iata X (spune
numele) vrea sa macine la moara cu Y (o persoana oarecare, chiar daca
aceasta nu e prezenta la masa)". Daca respectivul este barbat, atunci
va fi potrivit cu o femeie, iar daca este femeie va fi potrivita cu un
barbat. Dupa ce se umple marul cu monede, acesta va fi predat miresei.
Inspre seara se intoarce fiecare acasa. Miercuri dupa nunta nu se face
nimic. Joi de fac cuscrii la baiat acasa, adica rudele miresei mai apropiate
si nasii sunt cinstiti de parintii baiatului., la fel ca marti la mireasa
acasa. Cu aceasta se termina nunta. Se crede ca durata nuntii isi are
originea in vechime, cand la nunta se taia o vaca sau un bou, a carei
carne nu se putea consuma intr-o zi sau doua, de aceea era necesar sa
se prelungeasca nunta.
9.6.
Perspective de dezvoltare
Volumul
investitiilor prevazute a se realiza pana in 1970 vor fi realizate din
fondurile populatiei (autoimpunere). Obiectivele preconizate a se infaptui
pana in anul 1970 sunt cele ce urmeaza:
-
magazin universal, deoarece cel existent nu corespunde, fiind dispersat
in mai multe localuri
-
dispensar medical in raza comunei, punctul sanitar existent nefiind suficient
pentru acordarea asistentei medicale pe raza comunei.
-
modernizarea drumului raional existent si indeosebi a portiunii de drum
intre Luncvita si Teregova, necesar populatiei pentru accesul civilizat
la statia de cale ferata Teregova.
Toate
aceste obiective impuse vor influenta in bine la dezvoltarea comunei Luncavita,
dand posibilitate cetatenilor la o deservire mai civilizata a populatiei,
permitand o legatura mai directa si rapida cu zona inconjuratoare.
10.
Bibliografie
1. "Monografia
comunei Luncavita" - manuscris - a fost elaborata de Filip Trastau,
originar din comuna Luncavita. Monografia este bine documentata in domeniul
istoric si social-cultural al comunei. Foloseste citate din:
a) "Din
istoria Banatului de Severin" - de Patriciu Dragalina
b) "Istoria romanilor banateni" - de Gheorghe Popovici
c) "Istoria orasului Turnu Severin"
d) "Din istoria Banatului" - de Coriolan Buracu
e) "Numiri de localitati" - de Iosif Balan
f) "Analele Banatului"
g) "Cronica Banatului" - de Nicolae Stoica
h) "Date de la istoriograful Pesty Frigyes" - de Ioan Lotrianu
2. "Monografia
parohiala a comunei Luncavita" - manuscris - redactat de tovarasa
directoare Iova Maria, cu relatii despre cadrul natural, evenimente si
folclor.
Pe
alocuri s-au folosit citate intregi din prezentele monografii citate,
mai ales pentru a nu stirbi realitatea cuprinsa in cadrul acestora.
|